Rezultate pentru eticheta "c farul constanta"
După victoria la limită obținută contra celor de la Viitorul Târgu Jiu, FC Farul este obligată să câștige și partida de mâine, cu CSM Slatina, pentru a rămâne în cursa pentru calificarea în play-off. Chiar dacă oltenii sunt doar pe locul 18 al clasamentului, antrenorul Ianis Zicu se așteaptă la o replică serioasă din partea acestora, mai ales că joacă pe propriul teren.
Miercuri este o zi importantă pentru Farul Constanța. Întreaga suflare a „marinarilor” așteaptă o decizie favorabilă din partea Federației Române de Fotbal în cazul partidei cu Universitatea Cluj, care a fost amânată de două ori din cauza cazurilor de COVID-19. Cele trei puncte astfel obținute le-ar ușura drumul elevilor lui Ianis Zicu spre play-off-ul de promovare al Ligii a Doua.
FC Farul joacă duminică cea de a doua finală din acest an, de care depinde rămânerea în cursa pentru promovarea în Liga Întâi. Constănțenii primesc vizita celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu, formație aflată pe locul patru al clasamentului, și care luptă și ea pentru un loc în play-off-ul campionatului.
După mai bine de două luni de la ultimul meci oficial disputat în Liga a doua, Farul Constanța se întoarce sâmbătă la lupta pentru promovare. „Marinarii” dispută la Călărași, contra Dunării, prima partidă din cele cinci programate în acest început de an, de care depinde calificarea în play-off-ul campionatului.
Cu doar trei zile rămase până la primul meci în Liga a doua din acest an, marinarii au primit astăzi o veste care ascute și mai mult lupta pentru calificarea în play-off-ul de promovare. Federația Română de Fotbal a hotărât să anuleze toate rezultatele formației Turris Turnu Măgurele, care s-a retras din campionat la începutul anului. Decizia îi avantajează pe „marinari”, care pierduseră confruntarea de pe teren propriu.
FC Farul a intrat în ultima săptămână cu pregătirea celor cinci meciuri de care depinde calificarea în play-off-ul Ligii a doua. „Marinarii” speră să fi rezolvat problemele din partida contra Chindiei Târgoviște, din Cupa României, și să fie în cea mai bună formă sâmbătă, când întâlni pe Dunărea Călărași.
FC Farul dispută mâine după amiază primul meci oficial din acest sezon. După o pauză de aproape 14 ani, „marinarii” joacă din nou în optimile de finală ale Cupei României. La Constanța vine una dintre cele mai solide formații din Liga Întâi, însă elevii lui Ianis Zicu speră să producă și de această dată surpriza.
După aproape o lună de antrenamente, FC Farul este gata să debuteze și oficial în noul an. Iar primul meci este unul extrem de dificil. „Marinarii” joacă în miercuri în Cupa României, contra Chindiei Târgoviște, miza partidei fiind calificarea în sferturile de finală ale competiției.
Farul a încheiat cu o remiză cantonamentul de zece zile desfășurat la București. Constănțenii au terminat la egalitate confruntarea cu FC Voluntari 2, scor 0-0, înaintea revenirii „acasă”. Trei victorii, o remiză, 14 goluri marcate și nici unul primit este bilanțul „marinarilor” la finalul stagiului de pregătire, unul care dă speranțe înaintea optimilor Cupei României la fotbal.